Aici găsiţi primul val. Următorul val urmează în curând. CLICK AICI!
Iată şi comunicatul, pentru cei cu lene de click.
BIKER DANCE
Motocicliştii dansează pentru Mirela
După ce s-au scos la licitaţie în februarie 2008, după ce şi-au scos la vânzare locurile de pasager de pe motocicletele lor în aprilie 2008, motocicliştii din Bucuresti au pus la cale un nou eveniment caritabil pentru Mirela.
Aripile Mirelei s-au frânt în august 2006, când un accident cu motocicleta a aruncat-o în scaunul cu rotile. Neatenţia unui şofer a lăsat-o cu o fractură de coloană şi cu speranţele năruite. Mirela nu a renunţat însă, iar prietenii ei motociclişti i-au fost alături, reuşind să strângă cei 30,000 Euro necesari implantului cu celule stem, implant care o poate scoate din acel scaun cu rotile.
Întoarsă din Beijing în luna octombrie, unde a avut operaţia cu transplant de celule embrionare, Mirela a început să îşi simtă picioarele! Are nevoie însă de tratamentul de recuperare locomotorie, care ajută celulele noi să se dezvolte şi îi redă Mirelei mobilitatea picioarelor. Şansa ei stă în cele 10 şedinţe de tratament, pe care le va urma în Franţa, pe parcursul următorilor doi ani. O singură sedinţă o costă între 5 000 şi 6 000 Euro, aşa că Mirela trebuie să strângă acum aproximativ 60 000 Euro pentru a-şi recăpăta viaţa şi picioarele.
Motocicliştii români demonstrează din nou că sunt o comunitate unită şi vă invită la un eveniment cu totul special: BIKER DANCE, o petrecere cu strângere de fonduri şi cu un concurs inedit de dans. Echipele înscrise deja vor dansa pentru Mirela şi vor primi note de la juriu. Spectacolul constă în condiţia principală impusă concurenţilor: dansul se va face în echipament moto. Motocicliştii vă promit un spectacol plin de muzică şi haz, creativ şi dinamic, dansând acum pentru ca Mirela să danseze mai târziu.
Pentru că motociclismul este, într-un fel, un dans prin traficul românesc, vă invităm să îi urmăriţi pe scenă şi să donaţi la BIKER DANCE! Evenimentul are loc DUMINICĂ, 14 DECEMBRIE, în Club SILVER CHURCH (fost Preoteasa, parter), începând cu orele 20:30. Clubul Silver Church este situat pe Calea Plevnei nr. 61, în spatele Operei Române, lângă Casa de Cultură a Studenţilor.
Pentru mai multe detalii, intraţi pe http://bikerdance.wordpress.com .
2 Comments
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Leave a comment

“Pentru mai multe detalii, intraţi pe Biker Dance….”
Da, pentru ca acest comunicat se plimba pe mai multe site-uri de profil
see ya’ there!